miercuri, 14 noiembrie 2012

Pecetea iubirii


Am prins în noapte luna şi te-am ascuns în ea,
că soarele, nebunul, fugea în urma ta,
că i-am furat noi roua în care ne-am scăldat
şi razele lui calde iubirea ne-a udat.

Căci i-am furat şi ziua şi am ascuns-o-n flori
şi i-am băut parfumul la margine de zări,
i-am furat răsăritul şi te-am scăldat în el,
coroana lui de aur, ţi-am pus-o în inel.

La masa cea divină, la zei a fost chemat,
să dea la ei socoată că nu e-ncoronat,
că noaptea este mândră, cu luna în apus,
cu stelele-n lumină în candelabru sus.

Că ziua nu mai este şi nici un răsărit,
că el i-acum poveste şi nu mai e iubit,
şi-a început să plângă în faţa zeilor,
de lăcrima şi ziua în taina florilor.

Şi am strigat la soare să vină să-i vorbesc,
coroana lui divină de vrea s-o-mpodobesc,
să-ţi lumineze chipul şi părul tău bălai
şi-i voi da răsăritul şi ziua cea din rai.

Şi am făcut cu dânsul un mare legământ,
şi-am scris cu vinul sfânt pecetea în cuvânt,
i-am scos ziua din flori, şi-am pus-o-n răsărit,
şi-n curcubeu din zări, l-am pus 'napoi iubit.

Şi-acum el trece mândru ca un divin tribun
şi stelele îi cântă, din noapte al său drum,
şi florile iar varsă parfumul din petale
şi ochii tăi, iubito, aduc polen în zare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu