miercuri, 12 decembrie 2012

LACRIMI DE INGERI.


 

 
 Hai vin-o acum să te-ncalzesti
 când focul arde-n sobă,
 mai spune-mi dacă mă iubești,
 când doarme noaptea-n robă.
 
 În brațe vreau  să te privesc,
 căci bate vântu-afară,
 îți mângâi chipul și-ți vorbesc,
 ascunși în prag de seară.
 
 E cald, tu simți cum te dezmerd?
 când timpul se ascunde,
 privesc spre tine și te pierd,
 căci dorul mă pătrunde.
 
 Hai, vin-o-n geam să ne uităm,
 căci noaptea-ncet se lasă,
 și-aș vrea pe coama ei să stăm
 cu îngerii la masă.
 
 De sus din coamă să privim,
 cum norii plâng pământul,
 a-s vrea doi fulgi să devenim,
 când zboară-n noapte vântul.
 
 Dar uite geamul a-nghetat,
 Cu flori ce-au curs cristale,
 și albul lor s-a tot lăsat,
 ca stelele în mare.
 
 Ce chip frumos de stea tu ai?
 ca zânele frumoase,
 ca îngerii ce plâng în rai,
 cu lacrimi de mătase.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu