PRUNCUL INVIERII.

 

 
 În iesle doarme liniștit
 un prunc ce s-a născut,
 cerul cu stele a vestit
 cu glasul lui tăcut.
 
 O stea se-arată în tăcere
 când magii lui sau închinat,
 doar duhul sfânt e adiere
 pentru copilul luminat.
 
 Magii în lume au vestit
 un nume și-o credință,
 în iesle doarme liniștit,
 Iisus cu-a lui ființă.
 
 E liniște în noaptea sfântă
 când steaua luminează,
 îngerii cântă a lui nuntă
 când lumea îl visează.
 
 Maria-i cântă lui Iisus
 În ieslea adormită,
 când steaua lui care e sus
 se-anunța liniștită.
 
 Golgota plânge de acum
 durerea ce-o apasă,
 cum pașii lui pășesc pe drum,
 când noaptea-ncet se lasă.
 
 Când crucea zace în tăcere
 și cuiele așteaptă,
 cerul își plânge-a lui durere
 cu domnu-n a s-a poartă.
 
 Maria mângâie copilul
 când timpul îl așteaptă,
 și lacrimile plâng destinul
 în cer la sfânta poartă.
 
 Sunt hoții care sau născut
 pe cruce să-l privească,
 când timpul lor zace tăcut,
 o moarte să vestească.
 
 Doar învierea nu mai plânge
 și ziua cel iubește,
 când lacrimile lui de sânge
 credința o vestește.