LACRIMILE NOPTII.

  

  

 Din nopțile ce plâng în vise pe tine te-am găsit, 

 prin taina nopților promise am fost al tău iubit, 

 și-n lacrimile din tăcere în care luna plânge 

 doar timpul suferă-n durere când coama îl atige. 

  

 Tăcerea s-a umplut de stele ce-n noapte luminează, 

 ca o mireasă între ele la tine iar visează, 

 iubirea curge iară-și lin ca nafură pe gură, 

 ce iar ne spăla de pelin și inimă de ură. 

  

 De ce s-avem în noi păcate când suntem o pereche? 

 de ce nu aruncăm la spate răul în haină veche? 

 de ce nu aplecăm privirea în sfântă rugăciune? 

 doar știi că asta e menirea când o strigăm pe nume. 

  

 Sunt zile ce răsar în taină ascunse-n dimineață, 

 iubirea mea te strigă iară cu-al meu sărut pe față, 

 și noaptea plânge-n visul ei când arde lumânarea, 

 când cupa plină dintre zei ne este iar chemarea. 

  

 Noi aparținem de destin când crucea e golgota, 

 chiar dacă nafură din vin nu dă păcat cu bota, 

 chiar dacă ușă din altar ne strigă iar pe nume, 

 păcatul nu ne este har în sfânta rugăciune. 

  

 Aș vrea o lacrimă să am în ochii mei odată, 

 și-n ea să te privesc pe tine cu chipul tău de fată, 

 și când mi-e dor să te sărut te las să curgi încet, 

 pe buzele ce te-au știut, hai vino te aștept.