Să nu mai plângi ascunsă când sufletul te doare,
să lași copacii toți să te îmbrace-n floare,
și umbra ta să curgă ca apa în cascadă,
când soarele coboară la tine să te vadă.
Să nu mai plângi iubito când luna nu se culcă,
căci doru plânge-n mine și-n lacrimi se usucă,
și inima iar fuge în stele să-ți citească,
căci este sus un suflet ce vrea să te iubească.
Să nu mai plângi la ușa sufletului meu,
c-aduci cu tine noaptea în care sunt și eu,
și negrul este cerul în care noi vom fi,
și-atunci te-ntreb în taină, dacă ne vom iubi.
Să nu mai plângi când vântul adie peste tine,
căci floarea de cireș îți va vorbi de mine,
și-ți va vești în stele iubirea ursitoare,
și ochii tăi vor curge pe razele de soare.
Să nu mai plângi când vine la tine primăvara,
uite cum codrul verde îți cheamă iară vara,
și fluturi de mătase te prind în zborul lor,
și valsul de iubire îți este-amețitor.
Acum vei ști iubito că taina îți vorbește,
și noaptea de mătase la tine poposește,
în părul tău de aur sărutul meu ți-l pune,
și stelele din noapte te cheamă iar pe nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu