sâmbătă, 13 aprilie 2013

HOTUL DE INIMI.





 N-am să te fur diseară că este noaptea ta
 sărutul meu pe buze iubirea ți-l va da,
 și noaptea îți va spune poveștile din vise
 când eu te strig pe nume prin florile promise.

 N-am să te fur nici mâine când soarele răsare
 o să te-ascund în stele ca perlele în mare,
 în aur și rubine o să te-mbrac pe seară
 ca să îți dau din mine durerea ta afară.

 Am să te iau în brațe și perna ta voi fi
 și în sărutul nopții în vis ne vom uni,
 chiar dacă plopii plâng pe-aleile-nflorite,
 să știi că te iubesc în stele adormite.

 Mă duce gândul meu să fur al tău parfum
 și munții să-i răstorn cu crestele în drum,
 să nu mai curgă-n stele floarea de colț albastră
 să fii a mea iubită tu pasăre măiastră.

 E dulce primăvara ce-mbrăca anotimpul
 cu haina ei de vise ce colorează timpul,
 când părul tău primește coroana de săruturi
 iubirea mea te fură ascunsă-n așternuturi.

 Ești dulce ca fecioară ce vine la altar
 să-și curețe iubirea deasupra de hotar,
 și ochii tăi privesc ca soarele în mare
 când inima ascultă din nou a mea chemare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu