În amurgul ce adoarme între răsărit şi-apus,
ochii tăi privesc în stele candela ce arde sus,
mai lipseşte lumânarea sufletului tău aprinsă
că să îţi găsească calea când lumina este stinsă.
Se trezeşte iar tăcerea când iubirea nu mai poate
să-ţi aducă mângâierea din frumoasa ei cetate,
când ţi-e dor să fii cu mine lasă-te în visul meu
ca un suflet ce se duce sus în cer la Dumnezeu.
Lasă-te pe gândul meu ce te fură pregătită
să te-aducă-n podul nopţii printre stele adormită,
şi acolo eu te-aştept pe un colţ de stea polară
să m-aprind cu tine-n vis ca luceafărul de seară.
Eşti frumoasă când te scaldă candelă ce e aprinsă
ca o stea ce se aprinde în năframa nopţii prinsă,
şi iubirea mea pătrunde ca un val ce lin te fură
când sărutul te atinge cu nectarul meu pe gură.
Şi când noapte se îmbată cu parfumul de iubire
lacrimile tale curg în izvor de fericire,
şi se-aştern încet pe nori ca luceferi de lumină
şi în răsărit coboară printre ruoa cea divină.
Eşti un înger ce coborî şi îmi spui că mă iubeşti
când luceferii se sting printre sferele cereşti,
şi rămâi o stea pe cer când iar noaptea va venii
şi când candela se-aprinde printre stele vom fugi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu