E uşor să scrii poeme,
gânduri bine aşezate,
când iubirea-n tine geme
printre lanţuri de păcate?
E uşor să spui cuvinte,
când habar nu ai ce spui,
cum sunt viermii în morminte
hrana păcătosului.
E uşor să te dai mare
când de fapt tu eşti un prost,
ai prostia ta chemare
şi nu cred că ai vrun rost.
E uşor să stai la soare
invadat de-a ta prostie,
dar tu ştii că nu te doare
niciodată o gândire.
E uşor să fii pe lume
prostul ce bârfeşte-n sat
niciodată al tău nume
nu va fi nicicând uitat.
E uşor să spui că ştii
tot ce mişcă pe pământ,
dar n-apuci în veşnicii
să mai spui nici un cuvânt.
Dar, prostia ta e mare
şi pe faţa ta se-arată,
nu uita că nici o floare,
de tine na fost udată.
Şi acum, să laşi pe altul
să îţi spună cine eşti,
ca să ştie azi tot satul
că onoarea, o bârfeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu