sâmbătă, 1 iunie 2013

UMILINTA IERTARII.


Urc la cer şi cobor valea,
unde îngerii m-aşteaptă,
să-mi aducă alinarea
cu iubirea lor cea dreaptă.

Nu găsesc nicicând iubirea
printre haita de păcate,
dar m-aşteaptă fericirea,
să o caut pa-n la moarte.

Sufletul meu plânge-n lacrimi
că plelin i-am dat să bea,
l-am ţinut închis în patimi
şi-acum plânge-n urma mea.

S-a lăsat crucea pe mine
până ce l-am obosit,
şi la porţile divine
m-a iertat şi m-a iubit.

Am trăit în astă lume,
şi-am crezut că sunt un zeu,
dar m-am înşelat pe mine
că sus este Dumnezeu.

Ce nebun am fost eu doamne,
când eu m-am crezut mai mare,
şi-acum candela va arde
ca o sfântă lumânare.

Cum să-mi cer acum iertare?
nu ştiu doamne ce-am crezut,
ştiu că inima mă doare
şi-n durere am căzut.

Mă aşez în faţa ta,
în genunchi la judecată,
să-mi primesc pedeapsa grea
ce la tine-n cer m-aşteaptă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu