VALSUL IERNII

Peste copacii ruginii
încet se lasă iarna,
şi fulgii joacă prin câmpii
să îi arate haina.

Steluţe albe-ncet ating
fereastra luminată,
şi în lumina ei se sting
şi-o fac înlăcrimată.

O mantie îmbracă iar
pământul cu zăpadă,
când iarna se arată-n dar
copii să o vadă.

În dansul ei se-nvârt în joc
troiene de cristale,
şi-mbracă iar cu-al său cojoc
izvoarele în cale.

Copacii cad în faţa ei
cu crengile-mpletite,
pădurea-i plină de scântei
şi pare adormită.

E vals de iarnă fermecat
ce vântul îl porneşte,
copii toţi sau bucurat
când iarna le zambeste.