într-o noapte de poveşti,
pe iubire să te culce
ca un înger, care eşti.
Te voi mângâia într-una
până ce te-adorm încet,
când răsare-n stele luna
tu adormi pe al meu piept.
Zâmbetul ţi-atinge gura
răsărind ca o nălucă,
aruncând în moarte ura
şi-apoi către cer ne urcă.
E romantic şi frumos
când misterul ne aşteaptă,
să ne ducă mai duios
fiindcă inima ne iartă.
Noapte blandă, lună albă,
tu coboară ca o stea
şi apoi pe rând întreabă...
cine e mireasa mea?
Ţin în braţe o făptură
ce pluteşte-n visul tău
unde nu există ură
şi-acum doarme-n pieptul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu