să las trecutul să apună
acolo unde l-am lăsat
când mă striga ceva să-mi spună.
Dar m-am făcut că nu-l aud
şi am păşit grăbit n-ainte
eram ascuns şi eram surd,
departe de a lui cuvinte.
Până-ntr-o zi când s-a întors
şi mi-a lăsat a lui scrisoare,
dar eu eram plecat pe jos
să-mi spăl iubirea ce mă doare.
De-atunci mă strigă prin scrisori
tot canutând să îmi vorbească,
dar eu m-ascund de mii de ori
şi mă feresc să mă găsească.
Un singur dor mai am acum
când viaţa merge înainte,
să nu îmi las iubirea-n scrum
ca noapte neagră pe morminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu