sâmbătă, 17 mai 2014

POARTA CATRE VEACURI


Doar zeii joacă viaţa la noroc
când lângă ei o liră le mai cântă
pământul arde în amurg sî-n foc
şi îngerii îl sting cu apa sfântă.

Un veac prin faţa lor s-a scurs
şi-n colivie mila au închis-o
un cer cu nori de-asupra a apus
şi poarta către soare au deschis-o.

S-au scris legende în ceaslov
şi dintre ploi un chip s-a arătat
când îndurarea a căzut pe Iov
şi dintre toţi la cer s-a ridicat.

Si se deschid iar porţile spre veacuri
lasând să treacă soarele prin ele
pamântu-şi scaldă faţa printre lacuri
ca un şirag ce curge cu mărgele.

Nemuritor e timpul care curge
şi-n veşnicie lasă un trecut
de unde luna către noapte fuge
ca un luceafăr din care s-a născut.

Cerneala vieţii plange câteodată
lăsând o lacrimă pe fruntea unui zeu
şi în puterea crucii nu te iartă
şi te trimite sus la Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu