luni, 5 mai 2014

ULTIMA RUGACIUNE

Moartea zace răstignită
lângă cruce mă aşteaptă
care plânge obosită
lângă judecata dreaptă.

N-o să scap de ce mi-e scris
cuiele încă m-aşteaptă
calea vieţii s-a închis
sus în cer la sfânta poartă.

Pe golgota am ajuns
mai sărac ca niciodată
printre palme m-au pătruns
cuiele ce nu mă iartă.

Din durere nu mai ies
tremurând în chinuri grele
de pe cruce mi-am ales
nemurirea între stele.

Setea vine şi loveşte
şi în mine-adânc coboară
ca un vis ce se porneşte
şi încetul mă omoară.

Moartea vine ca o fiară
şi aşteaptă să mă ducă
în mormânt cu-a ei năvală
dar spre cer Domnul mă urcă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu